O poezie în care cuvintele au venit într-un joc de un-doi-trei asemenea unui vals.
A scăpat toamna-n oraș, Oamenii speriați se ascund câte doi prin parcuri Și își șoptesc la ureche zvonuri venite din suflet. Fiindcă nimeni nu știe ce are de gând Oamenii au început să poarte frunze îngălbenite Ca un fel de descântece sau amulete norocoase. A scăpat toamna-n oraș Și câteodată, Oamenii se ascund sub umbrele … Continuă să citești A scăpat toamna-n oraș
O poezie din placheta „Secunde albastre”, ce mă duce cu gândul că mi-am trăit maturitatea la tinerețe și cu timpul mă transform în copil. Un fel de Benjamin Button care scrie versuri.
Un text despre smartități (după cum îmi spunea o prietenă cetetoare) și despre cum rămânem la mâna lor. „... de când cu toate smarturile și cu toate intelighențiile artificiale, am ajuns cel mai prost din casă. Televizorul e smart, mașina de spălat e smart...”
Dacă ne-am fi iubit Ne-m fi căutat, cu iubirea noastră, până ne-am fi găsit. Ne-am fi urmărit până la atingere și ne-am fi atins și ne-am fi dorit fiecare părticică din noi. dacă ne-am fi iubit, ne-am fi trezit cu dorința de celălalt, am fi deschis ochii din visul cu noi și am fi luat … Continuă să citești Dacă ne-am fi iubit
O poezie din studenție ce mi-a fost înapoiată peste ani, de un bun prieten. Mulțumesc, Emi! ps. Nu scriam cu mult mai frumos ca acum, poate un pic mai citeț.
După trei zile faine pe Ceahlău, unde am întâlnit mulți oameni, tastele s-au oprit să zugrăvească un portret, pe care vi-l ofer ca o provocare a zilei de mâine; pentru unii de lucru, pentru unii de examen, pentru unii de concediu...
